Narcis Pintea se află în fruntea atelierului de brânzeturi NarCheese. Fondată în 2019, este rezultatul studiilor sale la Școala de Agricultură din Elveția și al specializării în brânza raclette.
O pasiune şi studii în Elveţia, dar cu lapte din sursă locală, de la Ferma „Frații Pintea” din Corneşti, județul Cluj. Ferma are bivoli, vaci, capre alpin francez/ carpatin și oi. Iarna, animalele mănâncă fân, lucernă și siloz, iar vara pasc libere pe pășune. Nici vorbă de concentrate care să oblige animalele să producă mai mult lapte decât produc în mod natural.
Procesul de realizare al brânzei raclette este deosebit. Se întâmplă, de obicei, în timpul verii când vacile pasc și laptele este procesat crud în 24 de ore. La aceasta se adaugă procesul de maturare care durează minim 4 luni în condiții propice dezvoltării bacteriilor de care acest tip de brânză are nevoie.
Momentan, specialitățile fromageriei sunt cașul tradițional maturat minim 1 lună, raclette și tomme. În viitor, gama de produse va fi extinsă cu următoarele specialități: brie, gruyere și gorgonzola.
Dacă aveați deja în minte o vacanță în Cluj, grăbiți-vă. Au o brânză raclette bună acolo!