Serious
Wood
Istoria insolită a unui vis devenit realitate
Ines Razec
Serious Wood este proiectul a patru tineri cu o viziune revoluționară care au reușit să demonstreze că vechiul poate mereu funcționa ca bază pentru fabricarea unor produse adaptate nevoilor modernității. Ideea inovatoare a lui Laurențiu Moldovan, Silviu Moldovan, Rareș Scrob și Mihai Ciucur a luat naștere în anul 2014, odată cu întoarcerea lor în România, când, adunați în jurul mesei de Crăciun, în orașul natal Cisnădie, au începută să-și construiască planurile de viitor. Fără experiență în domeniul tâmplăriei, cei patru prieteni au decis să preia modelul occidental pentru a fabrica piese de mobilier, utilizând bucăți de lemn adunate din călătoriile lor prin diferite orașe din țară.
Astfel, au pornit pe drumul a ceea ce urma să devină mai târziu aventura vieții lor, prin achiziționarea a trei case vechi din Maramureș, inițial, cu scopul de a vinde lemnul din care erau confecționate. Confruntându-se cu reticența din partea unor clienți potențiali, au decis să vândă lemnul sub o altă formă, pentru a le demonstra scepticilor că vechimea lemnului nu reprezintă un obstacol în fața unei viziuni inovatoare. Progresiv, Serious Wood a prins viață prin efortul constant al lui Laurențiu, Silviu, Rareș et Mihai, foști șoferi de TIR, care au învățat singuri tehnica prelucării lemnului, într-o hală situată la periferia orașului Cisnădie. În prezent, șase ani după elaborarea planului care le-a schimbat viața, atelierul lor este plin de piese de mobilier lucrate fin, fiecare având propria istorie.
Poezia din spatele materiei brute
O particularitate a produselor Serious Wood este faptul că fiecare bucată de lemn utilizată pentru fabricarea mobilierului se distinge de celelalte prin unicitate. Pe parcursul călătoriilor prin diferite orașe din România, cei patru meșteri tâmplari selectează ei înșiși lemnul impregnat de istorie pentru următoarele proiecte. În acest fel, procesul de transformare a lemnului într-o piesă de mobilier variază în funcție de mai mulți factori, precum : vechimea materialului, tipul de lemn, modul de utilizare a piesei de mobilier, etc. Fiind conștienți de valoarea intrinsecă a materialului utilizat, cei patru tâmplari documentează toate bucățile de lemn, precizând orașul de proveniență, vechimea acestora și recreând astfel parcursul istoric al fiecărei piese.
Un alt aspect care distinge produsele Serious Wood de altele care se găsesc în comerț este faptul că fiecare piesă de mobilier este lucrată manual, ceea ce se observă prin analiza minuțioasă a detaliilor fine din compoziția a două piese de mobilier care par identice la prima vedere. Implicarea în procesul de transformare a unei grinzi de lemn într-un scaun, o masă sau o ramă de oglindă este în sine o experiență revelatoare pentru cei care nu au curajul de a se aventura într-un proiect de o asemenea avengură. Totuși, în spatele a ceea ce putem remarca în mod superficial se află membrii unei familii care lucrează în fiecare zi, fără încetare, pentru a găsi cea mai bună metodă de a refolosi lemnul. Acesta nu e numai un efort fizic imens, ci și dovada unei percepții vizionare, alimentată de pasiunea lor pentru lemn, descoperită din întâmplare.
O poartă unică în lume
Până în prezent, cel mai important proiect marca Serious Wood este fabricarea „celei mai frumoase porți din Cisnădioara”. Aceasta a fost construită la cererea unei familii din Cisnădioara, care își dorea să-și restaureze casa, fără a lăsa impresia de nou.
Rezultatul acestei inițiative este poarta de la intrarea în curtea casei lor, fabricată din lemnul provenind de la mai multe șuri vechi, având o vechime de mai mult de 100 de ani, prin efortul colectiv al membrilor Serious Wood, în colaborare cu Liviu Avram, un tâmplar renumit și peste hotare. Potrivit meșterilor, cea mai mare provocare în elaborarea acestui proiect a fost ambiția de a crea o poartă care să se potrivească vizual cu restul casei, păstrându-i în același timp farmecul vetust.
Modelul porții induce ideea razelor de soare, construirea ei a durat mai mult de o lună, iar vechimea lemnului de stejar utilizat face ca fiecare rază de soare să aibă o culoare diferită, în funcție de unghiul din care este privită.
Când ambiția se întâlnește cu creativitatea
Serious Wood este materializarea ambiției a patru tineri, Laurențiu Moldovan, Silviu Moldovan, Rareș Scrob et Mihai Ciucur, de a folosi un lemn înnobilat de trecerea timpului în piese de mobilier lucrate minuțios, care se adaptează pretențiilor modernității. Astfel, ei au reușit să demonstreze puterea creativității și a unui efort susținut unei lumi prea sceptice în fața ideii de a reutiliza un material vechi ca bază solidă pentru un proiect nou.